Andreea PAUL-VASS: Ai cui sunt ţiganii?

Pe 1 august 2008 publicam articolul Romii: kill or kiss?. Raspundeam la doua intrebari: Cati romi exista de fapt in Romania? Care sunt principalele forme de asistenta publica si de stimulare a integrarii interetnice a romilor existente în tara noastra, avand în vedere ca perspectiva unei Strategii europene în domeniu, pe care europarlamentarii romani o reclama cu cerbicie, este mai degraba vizibila la orizontul reveriei? Iata ca au trecut exact doi ani si parca nimic nu s-a schimbat.

Povestea apartenentei rromilor e abordata salbatic si primitiv: “sunt ai tai, ba ai tai”. Nu imi pare defel sanatoasa transarea ei in acesti termeni. Cu totii suntem cetateni europeni, iar rromii nu fac exceptie. Pasarea problemei functioneaza doar din ratiuni pur politicianiste si nicidecum umanitare sau sociale. De pilda, repatrierea rromilor doar pe baza argumentelor ca am vrea sa scapam de o tabara din localitatea X si sa castigam alegerile de luna viitoare este grotesca. Daca vrem cu adevarat sa rezolvam problema si sa tratam cauzele sale, nu doar la nivel declarativ si/sau acuzator la adresa unui stat membru al UE, atunci trebuie sa ne asumam responsabilitati si in Romania si in Franta si in Italia etc. Fara coordonarea actiunilor la nivel european, fara aplicarea unui tratament corect, nediscriminatoriu, se vor duce doar razboaie imagologice si declarative reciproce.

Cetateni europeni fiind, romii ajung in orice stat european si au dreptul de a rezida, de regula, 3 luni fara nici o opreliste. Ce se intampla cu ei in acele 3 luni priveste tara-gazda. Daca ei sunt victime ale discriminarii, e o problema a tarii-gazda, dar si a tarii de resedinta. Daca ei se stabilesc in tabere ilegale, e problema tarii-gazda. Exista o doza de ipocrizie si de cinism societal sa desfiintezi de azi pe maine o tabara ilegala a carei formare ai permis-o si care a existat timp de ani de zile, fara sa-ti pui problema ce se intampla acolo atata amar de vreme. Practic, aceste tabere sunt desfiintate cand devin o problema pentru populatia locala. Pericolele igienico-sanitare si de securitate pentru rezidentii acelei tabere, calitatea vietii si problemele legate de traficul cu fiinte umane sau de exploatare a minorilor nu au fost constientizate sau au fost trecute cu vederea de catre autoritile tarii-gazda. Pe scurt, au fost tolerate. Aici apare marea responsabilitate a tarilor-gazda, complicitatea autoritatilor si a comunitatilor lor locale.

E tardiva intrebarea ce trebuia facut. Putem insa gandi ce se poate face acum? Situatia trebuie evaluata de la caz la caz. Cand repatrierea este solutia, tarile de resedinta, in cazul nostru Romania si Bulgaria, trebuie sa ia atitudine fata de oamenii aceia. Daca se intorc la situatia din care au plecat, atunci nu se rezolva nimic. Absolut nimic! Aici apare marea responsabilitate a tarilor noastre pentru reinsertia rromilor repatriati. In unele cazuri insa, repatrierea nu e o solutie. Se pune problema rezidentei indelungate intr-un stat membru, fie ea chiar si ilegala. Practica amnistiilor periodice pentru imigrantii ilegali, care pot dovedi rezidenta indelungata pe teritoriul unui stat, are cu siguranta temeiuri legale si moral-filosofice care sunt aplicabile si in cazul rromilor. Apare si problema copiilor nascuti in tara-gazda, care ar putea avea la modul real o sansa mai buna daca s-ar integra la scoala decat daca s-ar reintoarce in Romania. Cooperarea tarilor se impune in aceste situatii.

La nivelul implicarii institutiilor europene, obligatia lor sta in continuarea campaniilor de constientizare si de combatere a discriminarii. UE ar putea sa faca chiar mai mult de atat. De pilda, poate sa-si defineasca acum un rol mult mai mare in politicile sanitare si educationale, in special din perspectiva alfabetizarii rromilor. In acelasi timp, nu sunt putine vocile care invoca faptul ca mare parte a banilor alocati de UE pentru incluziunea rromilor au fost aruncati pe fereastra, ca programele finantate nu au contact cu realitatea pe care sunt chemati sa o schimbe.

De ce rromii trăiesc mai ales la marginea societatilor europene? Pentru a intelege pe indelete misterioasa aparitie a rromilor in Europa acum circa 900 de ani, despre migratia lor pana in prezent, despre indigestiile societatilor cu care au convietuit, merita parcursa cartea lui Angus Fraser: Tiganii. In cazul Romaniei, robi fiind pana in 1856, apoi dezrobiti, dar nu si improprietariti, rromii nu s-au bucurat de schimbarea semnificativa a atitudinii populatiei fata de ei pana azi. Au continuat sa traiasca la marginea societatii. Pana la al doilea razboi mondial, tiganii nu au fost nici principala tinta a xenofobiei si a rasismului romanesc. Dar socul deportarii in Transnistria, sedentarizarea fortata din anii 1960-1980, confiscarea tezaurelor tiganesti sunt traume carora cred ca nu le-am acordat suficienta atentie. S-au spart comunitati traditionale si s-au dezradacinat multi oameni care nu s-au mai putut integra in comunitatile majoritare. Coruptia generalizata de la sfarsitul comunismului si degringolada care a urmat au accentuat procesul. Mai mult decat atat, scaderea cererii pentru produsele mestesugurilor tiganesti au intrerupt sursele de venit si au saracit multe comunitati.

Asistenta sociala se poate dovedi nociva daca genereaza dependenta si absenta apetitului pentru munca. Ea implica si anumite rigori bugetare pe care si le poate permite sau nu un stat precum Romania. Dezbaterea publica referitoare la acest aspect se impune, dar nu pe baza de etnie. Asistenta sociala prost croita creeaza tipare comportamentale asemanatoare la romani si la rromi.

De ce au rezultate educationale atat de mici? Sunt multe asociatii si initiative dedicate combaterii abandonului scolar timpuriu la rromi, dar un raspuns simplu si concis nu am gasit la a doua intrebare. Eu insami am organizat o gradinita estivala anul trecut pentru copiii din Dersida, judetul Salaj, care urmau sa faca primul pas in scoala, tocmai pentru a porni la acest drum cu avantaje similareca si ceilalti copii. Ei nu petrecusera nici macar o secunda cu vreo educatoare, sub “rigorile” unei gradinite. Nu stiau sa salute, sa se spele, sa tina creionul in mana sau vreo poezie. Vezi povestea lor aici (http://www.andreeavass.ro/blog/2009/08/o-fapta-de-suflet-nu-vorbe/).

Saracia, lipsa traditiei de a merge la scoala in familiile rrome, duritatea contactului cu scoala pentru copiii rromi, retragerea timpurie pentru a se casatori (adeseori pe la 14-16 ani), traditia unor comunitati care interzice fetelor aflate la pubertate sa mearga la scoala de teama ca isi vor pierde virginitatea (ceea ce echivaleaza cu excluderea din viata comunitatii si imposibilitatea de a se mai marita), absenta protectiei lor, pot oricand sa ne serveasca drept argumente explicative. Copiii rromi raman, uneori, repetenti. Pe de o parte, familiile nu ii stimuleaza suficient, iar parintii fara carte nu ii pot ajuta sa inteleaga cea ce nu au prins la clasa, asa cum fac majoritatea parintilor romani. Pe de alta parte, neincrederea, teama si asteptarile profesorilor convinsi ca, mai devreme sau mai tarziu, copiii rromi vor parasi scoala, alimenteaza dezinteresul unora pentru ai recupera pe cei care pierd in viteza acumularilor. Or aici e nevoie de multa vointa, dedicatie si efort.
Cooperarea dintre scoali/gradinite si mediatorii sociali din primarii poate duce la recrutarea tuturor copiiilor. Dar e nevoie de o campanie dusa din usa in usa. Costa, dar ne costa si mai mult daca nu facem nimic. Una din solutiile problemei romilor este, fara doar si poate, educatia, chiar daca rezultatele ei se vad pe termen lung. Banii investiti intr-un copil la gradinita sau la scoala azi sunt bani necheltuiti pentru ajutorul social sau pentru inchisori de maine. Banca Mondiala lanseaza in septembrie un raport pe aceasta tema.

In fine, “sa se integreze”, plus reprosul aferent ca “nu se integreaza” si mai ales concluzia ca “nu se pot integra”, ca ‘ceilalti’ trebuie sa le accepte “diferentele culturale” imi pare incorecte. Conformarea romanilor si a rromilor, deopotriva, ar putea porni de la deconstruirea ca si concept a “diferentelor culturale”. Ce este diferenta culturala si ce este comportament antisocial? Ce este diferenta culturala bazata pe traditie si ce este diferenta de comportament sau de viziune bazata pe experienta individuala istorica sau recenta? Sociologii sa ne ajute sa intelegem ce se poate si ce nu. Ce trebuie si ce pot sa accepte ambii parteneri care isi propun sa convietuiasca, ca sa nu repet deja solutiile pe care le-am propus inca de acum doi ani.