Valentin Iliescu vrea în PD-L Vâlcea

Publicat in 22 Mai 2010, scris de Nicoleta CHERA
Categoria: POLITICA

Valentin Iliescu vrea în PD-L Vâlcea

Valentin Iliescu, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, a solicitat înscrierea în Organizaţia Judeţeană PD-L Vâlcea. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a făcut, ieri, o cerere de transfer de la PD-L sector 1, în familia democrat-liberalilor vâlceni. Solicitarea sa urmează a fi discutată într-o şedinţă a Biroului Politic Judeţean. Valentin Iliescu ia în calcul şi o posibilă candidatură la şefia Organizaţiei Judeţene a PD-L Vâlcea. Situarea organizaţiei vâlcene pe primul loc la alegerile locale din 2012 şi demararea unui amplu proiect în zona Olăneşti se numără printre primele obiective pe care şi le-a propus.

Cadou pentru colegii de partid

Valentin Iliescu a decis să facă pasul spre PD-L Vâlcea pe 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ministrul secretar de stat afirmă că a decis să se înscrie în organizaţia vâlceană fiind atras de aceste meleaguri, dar şi de faptul că a întâlnit în partid persoane alături de care poate face din PD-L Vâlcea prima forţă politică din judeţ: „A fost o sărbătoare importantă a românilor şi am vrut să le fac un cadou colegilor de la Vâlcea, făcând o cerere de transfer de la PD-L sector 1, la PD-L Vâlcea. Aştept de la ei un răspuns, dacă cererea mea va fi aprobată, urmând ca acest lucru să se întâmple la şedinţa următoare a Biroului Permanent Judeţean. Mă simt atras de aceste meleaguri, am identificat mulţi oameni cu care mă regăsesc şi cred că împreună putem face ca PD-L Vâlcea să fie forţa politică numărul unu din judeţ. Cu tot respectul, astăzi, partidul ca rezultate, şi ca număr de primari, este pe locul trei în judeţ. Considerând că bătăliile viitoare, respectiv alegerile locale de peste doi ani trebuie pregătite din timp, mi-am exprimat dorinţa să mă înscriu în organizaţia de la Vâlcea. Aştept prima întâlnire cu colegii mei pentru a le putea explica decizia mea şi în funcţie de hotărârea lor sunt dispus şi interesat să merg în toate organizaţiile, să mă întâlnesc cu toţi colegii de partid, astfel încât împreună să construim o organizaţie foarte puternică”, a declarat Valentin Iliescu.

Proiect de anvergură pentru Olăneşti

Şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul a spus că doreşte să activeze în organizaţia democrat-liberală de la Olăneşti, intenţionând să demareze în staţiunea vâlceană un proiect de anvergură prin care să fie atraşi numeroşi turişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare: „Evident că va trebui să activez în cadrul unei organizaţii. Fiindcă Organizaţia Municipală este una foarte puternică, iar domnul primar Romeo Rădulescu este un foarte bun administrator şi un continuator de forţă al proiectelor lui Mircia Gutău, al cărui colaborator principal a fost, consider că şi eu trebuie să-mi propun ca obiectiv, dincolo de obiectivul general al partidului şi dezvoltarea unui proiect de administrare şi punere în valoare. Obiectivul pe care mi l-am fixat este staţiunea Olăneşti, care trebuie să fie foarte, foarte bine administrată şi care trebuie să atragă în egală măsură şi turişti români şi turişti străini. Intenţionez să identific un investitor care să vină şi să facă un complex ultramodern în acel loc”, a subliniat Valentin Iliescu.

Posibil candidat la şefia democrat-liberalilor vâlceni

Valentin Iliescu ia în calcul şi o posibilă candidatură la şefia PD-L Vâlcea. „Sunt în faza în care trebuie să depăşesc primul obstacol, acceptul cererii mele de transfer de la Bucureşti la Vâlcea. Dacă se va întâmpla aşa, şi eu cred că, există toate motivele ca cererea mea să fie acceptată, urmează să ajung în toate localităţile, să mă întâlnesc cu colegii de partid şi, în funcţie de ceea ce ei doresc şi de ceea ce pot eu să ofer, mă gândesc serios şi la această posibilitate”, a declarat şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul. Secretarul de stat a punctat faptul că doreşte să fie un real sprijin pentru relansarea judeţului, iar ajutorul său se va îndrepta şi către primari, indiferent de culoarea lor politică: „Administraţie eficientă se face şi cu resurse. Un ministru are capacitatea să ajute foarte mult judeţul. Nu vin să fac politică numai pentru primarii PD-L, vin să fac pentru toată lumea, pentru că judeţul acesta merită o relansare foarte puternică”, a concluzionat Valentin Iliescu.

Inainte sa devina Seful Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul,  Valentin Iliescu a ocupat postul de secretar de stat, în cadrul aceluiaşi departament, printre activităţile şi responsabilităţile sale principale numărându-se promovarea proiectelor de legi ale Guvernului în Senatul României, în plen şi în comisii, urmărirea răspunsurilor formulate de autorităţile statului la întrebările şi înterpelările formulate de deputaţi şi senatori. În perioada septembrie 1996 – decembrie 2008 a fost deputat în Parlamentul României, în trei mandate (2004-2008, deputat de Bucureşti), (2000-2004, deputat de Bistriţa Năsăud), (1996-2000, deputat de Bucureşti). În perioada iunie 2007-august 2008, a fost vicepreşedinte al Comisiei comune parlamentare pentru elaborarea Codului Electoral, în martie-iunie 2006, secretarul Comisiei Parlamentare de Anchetă privind activitatea SRR şi SRTV, iar din septembrie 1996 şi până în noiembrie 1999 a fost preşedintele Comisiei parlamentare de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.

4 Comentarii

  1. mama

    frumos! Domnule Iliescu v-a tras sotia sau fiica site ca sa aveti cine sa va spele cu inalbitor? Nu era de ajuns ziarul de campanie al PDL, Valceanu? S-a ales praful fara Mircia Gutau. Rusinica!!!

  2. Valceanu

    Foarte subtire site-ul! Se vrea cotidian on-line? Domnule Iliescu, cu asa ceva vreti sa castigati alegerile in Valcea? La asa subiecte o sa aveti sub 100 de cititori unici! Pentru un blog e binisor! Dar pentru un ziar….

  3. Cristi

    Va se scrie intotdeauna legat, online de asemenea. Complex vrea Olanestiul?

  4. un cititor

    nu luati in sema domnule Valentin Ilescu ce spun altii, aia sunt nisteparvenit in politica, sunt persoanele care nu v-au dorit la Valce, iar in lipsa de… ce sa faci scrie si tu un messaj, daca are curj sa spuna cine e? ca asa e bine, pe la colturi nu tine……de fetelcea nu are nevoie pdl Valcea

Lasă un răspuns

 

Comasarea alegerilor declarată neconstituțională

Publicat in data de 25 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Comasarea alegerilor declarată neconstituțională

Curtea Constituțională a decis azi că legea de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituțională.

Emil Boc consideră că este nevoie de “unitate” pentru a apăra interesele României

Publicat in data de 25 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Emil Boc consideră că este nevoie de “unitate” pentru a apăra interesele României

În mesajul premierului Emil Boc, transmis cu ocazia Zilei Unirii Țării Românești cu Moldova, acesta a precizat că este nevoie de “unitate” pentru a apăra interesele României și de înțelepciune politică în actuala conjunctură socială și economică. Emil Boc a încheiat și-a încheiat urarea prin mesajul “Marile momente istorice ale României obligă, încă o [...]

Cristian Diaconescu este propunerea PDL pentru şefia MAE

Publicat in data de 24 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Cristian Diaconescu este propunerea PDL pentru şefia MAE

Liderii PDL au discutat, luni seară, la sediul central al formaţiunii, despre înlocuirea lui Teodor Baconschi la şefia Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Potrivit mai multor surse politice, senatorul UNPR Cristian Diaconescu este propunerea PDL. Această propunere urmează să fie prezentată partenerilor din coaliţie.

Emil Boc l-a revocat din funcție pe Teodor Baconschi

Publicat in data de 23 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Emil Boc l-a revocat din funcție pe Teodor Baconschi

În urma declarațiilor jignitoare făcute la adresa manifestanților, premierul Emil Boc a luat decizia de a-l revoca din funcție pe Teodor Baconschi, ministrul afacerilor externe. Teodor Baconschi a fost demis din cauza afirmațiilor făcute referitor la confruntările violente din Piața Universității: “Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia batei. Alegerea o va face [...]

Românii nu au încredere în alegeri anticipate

Publicat in data de 23 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Românii nu au încredere în alegeri anticipate

În urma unui studiu realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde, pe un eșantion de 900 de persoane, a reieșit printre altele că românii nu au încredere în organizarea alegerilor anticipate. În topul soluțiilor pentru încetarea protestelor se află:

37% demisia președintelui schimbarea clasei politice 12% organizarea alegerilor anticipate

Jumătate dintre români sunt de partea jandarmilor în [...]

În urma unui sondaj Ponta și Antonescu scad în preferințele electoratului

Publicat in data de 19 Ian 2012, scris de Mihaela N.

În urma unui sondaj Ponta și Antonescu scad în preferințele electoratului

Potrivit sondajului CSOP, realizat în decembrie 2011 pe un eșantion de 1.033 de persoane, se pare că Ponta și Antonescu încep să scadă în preferințele electoratului. Conform sondajului efectuat, Crin Antonescu se apropie în procentaj de Traian Băsescu, doar 21% dintre cei chestionați având încredere în liderul PNL, fața de 18% care îl susțin pe [...]

Emil Boc a aprobat repunerea lui Raed Arafat în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății

Publicat in data de 18 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Emil Boc a aprobat repunerea lui Raed Arafat în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății

În urma retragerii Legii Sănătății, dar și a protestelor și mitingurilor de susținere a doctorului Raed Arafat, acesta din urmă a luat decizia de a se întoarce la Ministerul Sănătății în aceeași funcție pe care a deținut-o anterior. În cadrul unei conferințe de presă, Raed Arafat a explicat că revenirea sa era un lucru previzibil [...]

Vizionarea în direct a ședințelor Parlamentului European

Publicat in data de 17 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Vizionarea în direct a ședințelor Parlamentului European

Centrul Europe Direct al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea organizează în perioada 17 – 19 ianuarie 2012, între orele 10.00 – 14.00, Vizionarea în direct a ședințelor Parlamentului European la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea – Holul Mare.

Emil Boc: “Violențele stradale trebuie să înceteze pentru că ele compromit această stabilitate economică”

Publicat in data de 16 Ian 2012, scris de Mihaela N.

Emil Boc: “Violențele stradale trebuie să înceteze pentru că ele compromit această stabilitate economică”

Astăzi a avut loc la Palatul Victoria, ședința Coaliției de Guvernare, unde premierului Emil Boc a făcut declarații cu privire la protestele anti-guvernamentale. În ceea ce privește poziția Guvernului vizavi de actele de huliganism, Emil Boc a ținut să precizeze “Violențele stradale trebuie să înceteze pentru că ele compromit această stabilitate economică, compromit șansa [...]

Mai multe articole

CULTURA

”In memoriam … Constantin Popian” ”In memoriam … Constantin Popian”

Evenimentul va avea loc la Casa Simian.

Aniversare Artist Plastic Cetățean de Onoare Tina Popa Aniversare Artist Plastic Cetățean de Onoare Tina Popa

Ecaterina Popa, artist plastic, s-a născut pe data de 25 ...

POLITICA

Elena Udrea consideră că toate măsurile luate de către guvernare vor face situația din noul an mai ușoară Elena Udrea consideră că toate măsurile luate de către guvernare vor face situația din noul an mai ușoară

Ministrul mai adaugă "Guvernul va putea însă asigura plata pensiilor ...

Motiunea de cenzura a fost respinsa de Parlament Motiunea de cenzura a fost respinsa de Parlament

Doar 199 de parlamentari si-au exprimat votul, dar pentru adoptarea ...

Va fi sau nu aprobată moțiunea de cenzură? Va fi sau nu aprobată moțiunea de cenzură?

Dacă moțiunea va fi respinsă, atunci legea pentru care Executivul ...